Simțurile peștilor osoși

Peștii sunt niște animale alerte și receptive care au la dispoziție o gamă de simțuri foarte dezvoltate, cu ajutorul cărora investighează împrejurimile.

Unele dintre aceste simțuri sunt:

•  Văzul
•  Auzul
•  Simțul gustului
•  Simțul chimic
•  Linia laterală

În plus, peștii au simțuri suplimentare, care ne sunt complet străine, cum ar fi — simțul electric și capacitatea pentru a depista și a interpreta vibrațiile din apă.

Văzul

Ochii peștilor sunt foarte buni la receptarea luminii. Lumina este absorbită rapid de apă, ajungând la adâncime este redusă într-o licărire albastru-verzuie (chiar la adâncime de câțiva metri).

Se întâlnesc multe făpturi care trăiesc la adâncimi mari, unde razele solare practic nu ajung. O parte din ele sunt capabile să producă lumină (bioluminiscența). Acest fenomen de obicei le folosește pentru a momi prada, a se etala în fața partenerilor și ai dezorienta pe prădători.

La majoritatea peștilor ochii sunt localizați pe părțile laterale ale capului, oferind un câmp vizual larg. Sunt lipsiți de pleoape și glande lacrimale. Dar caracteristica structurii ochiului de pește, precum și a altor organe depinde în mare măsură de habitat și modul de viață.

După părerea pescarilor, cel mai bun văz îl au peștii răpitori, cum ar fi: păstrăvul, cleanul și știuca. Desigur că acest lucru este evident, deoarece aceste specii de pești detectează prada în primul rând cu ajutorul văzului

Multe specii de apă dulce, cum ar fi: plătica, șalăul, somnul — mai des ies la vânătoare noaptea și au nevoie de a vedea bine prin întuneric. Pentru aceasta natura a avut grijă și i-a înzestrat cu niște ochi foarte sensibili care percep cele mai slabe raze de lumină. De asemenea acești pești au capacitatea de a distinge culorile.

Auzul

Urechea unui pește constă într-un sistem de cămăruțe și canale săpate în oasele capului. Datorită faptului că corpul peștelui are o densitate similară apei înconjurătoare, undele sonore sunt purtate direct la urechea internă prin țesuturile obișnuite. În profunzimea capului, undele sonore sunt detectate când provoacă îndoirea sau vibrarea cililor. Celulele auditive ciliate sunt în conexiune cu creierul.

Faptul că peștele reacționează la sunete se știe demult. Zgomotul sau sunetul poate să sperie, sau dimpotrivă sa ademenească peștii, depinde de specie (și desigur ce fel de sunet sau zgomot).

Având în vedere că peștii au un auz foarte dezvoltat, este necesar de a păstra liniștea în timpul pescuitului

Simțul gustului

Majoritatea peștilor au mugurii gustativi în interiorul și în jurul gurii și al buzelor, dar sunt și specii care le au pe vârfurile mustăților, astfel încât pot simți și gusta bucățile de hrană îngropate în sediment.

Simțul gustului este foarte bine dezvoltat. Peștii pot distinge aceleași grupe largi gustative pe care oamenii le recunosc: dulce, sărat,amar și acru.

Simțul chimic

Mările au devenit o supă vastă, diluată de substanțe chimice diverse, incluzând săruri minerale și o varietate imensă de compuși de origine biologică. Capacitatea de a detecta și a diferenția aceste urme chimice oferă peștilor și altor animale elemente vitale care îi ajută la găsirea hranei, depistarea pericolului, identificarea unui partener sau chiar la navigarea pe curs de apă.

Peștii osoși au nări total independente de gură și sunt brăzdate de un țesut bogat în receptori senzitivi. Multe specii au receptori chimici distribuiți prin tot corpul, mai ales pe nas și gură. Există și alte specii care au mustăți (înzestrate din abundență cu receptori chimici).

Linia laterală

Acest organ este situat de obicei pe lateralul corpului peștilor (de la cap la coadă) și conține o serie de senzori, cunoscuți ca neuromaste. La unele specii neuromastele sunt așezate pe suprafața corpului, iar la altele se situează sub piele (într-un canal legat de mediul exterior printr-o serie de pori), toate fiind conectate direct la sistemul nervos. Ele sunt foarte sensibile la vibrațiile și undele de presiune transmise prin apă.

Deoarece peștii de de diverse forme și mărimi produc vibrații de frecvențe diferite, diversele specii le pot recunoaște pe cele produse de cei din neamul lor. Acest lucru poate explica felul în care bancurile de pești se pot amesteca și separa cu ușurință.

Pescarii cu experiență se stăruie să nu facă gălăgie în timpul pescuitului (tropăit sau bătăi în barcă).

Pentru peștii răpitor linia laterală este ca un detector cu ajutorul căruia urmăresc mișcările peștilor. Iar pentru peștii pașnici această linie le ajută la detectarea din timp a inamicului și pentru a face deosebirea de ai săi.