Istoria pescuitului

Pescuitul își are rădăcinile de la începutul istoriei dezvoltării omului. Se spune că această îndeletnicire este mai veche decât vânatul. În acea perioadă, oamenii pescuiau pentru a se hrăni.

Peștele era prins cu mâna, harponul sau cu ajutorul unei (nuiele,os) ascuțite bine la cap. Exista și în zilele noastre triburi care mai pescuiesc prin asa metode.

Cu timpul și pescuitul a evaluat aducând noi invenții, cum ar fi — cârligul, care la început se confecționa din lemn sau din os. Deja în epoca fierului, cârligul a avut un avânt mare (ca performanță, diversitate), sigur ca să ușureze munca pescarului.

Cârligele au început să fie folosite nu numai câte unul dar și câte 2-3 sau mai multe, având o mică distanță între ele.

Încă din epoca antică, dacă pescuitul era o necesitate (mod de a se hrăni), acum a ajuns o industrie a pescuitului sau pentru mulți o pasiune (hobby).

Pentru prima dată undița a fost folosită în Egipt, Grecia și Italia. Se presupune că în Egipt se folosea undita în anul 2000 î.e.n.

În China s-au găsit manuscrise din veacul IV î.e.n cu descrierea undiței de bambus, cu ață de mătase,cu cârlig și orez (ca momeală). Pescuitul cu ajutorul unditei, cârligului și a firului în Grecia a fost cunoscut în perioada lui Platon (veacul IV-lea î.e.n). Deja în perioada lui Homer (veacul VIII î.e.n) se folosea firul din păr de cal sau din in.

Multi oameni de artă, scriitori, au fost inspirați de pescuit. În 1946 o călugăriță din Anglia — Juliana Berners, a scris o carte în care descria undița cu fir din păr de cal.

La mijlocul veacului al XVIII-lea undita sa perfecționat cu adăugarea unui inel la cap care ajuta să nu se încâlcească firul.